„N-a fost un fleac, dar i-am ciuruit”, a fost replica pregătită de Burleanu pentru discursul prin care și-a sintetizat victoria netă. Omul care face echipă cu Radu Vișan și Gabriel Bodescu a strâns 168 de sufragii (66,1%), în timp ce principalul său rival, Ionuț Lupescu, a adunat doar 78 de voturi. Lupta pentru cel mai important fotoliu de la FRF a fost tranșată asttel fără să se mai intre în turul al doilea. Cu doar 8 „semnături”, Marcel Pușcaș s-a clasat al treilea.
Voce puternică în fotbalul românesc, Nicolae Badea a comentat acid rezultatul alegerilor la care au fost prezenți 254 de electori. Patronul de la Computerland spune pentru ProSport că masa de alegători poate fi controlată facil, cu abilitate. „E o victorie a celor care se mulțumesc cu puțin! M-a surprins cum au votat electorii, dar acesta e rezultatul! E o structură eterogenă, ușor de controlat. Și, pe de altă parte, nu reprezintă un corp sănătos din punct de vedere sportiv”, a declarat Nicolae Badea pentru ProSport. 254 de membri afiliați au votat miercuri, la Casa Fotbalului, noul președinte al FRF.
„Votul a fost decis de fotbalul feminin și fotbalul de sală”, a rezumat, la ieșirea de la Adunarea Generală, selecționerul Turciei, Mircea Lucescu. Burleanu conducea forul de lângă Național Arena din 2014. Conform statutului FRF, un președinte are voie să stea în funcție trei mandate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER